HARTMANN in Romania
Tensiometre si termometre > Despre tensiunea arteriala > De ce este Tensoval duo control cel mai sigur tensiometru digital?

De ce este Tensoval duo control cel mai sigur tensiometru digital?

Tensoval duo control este unicul tensiometru care combina doua tehnologii profesionale de masurare: aparatul utilizeaza initial metoda Korotkoff¹ de masurare a tensiunii arteriale si, in cazuri exceptionale, comuta automat pe metoda oscilometrica² (spre exemplu in cazul pacientilor la care sunetele pulsului sunt foarte slabe) pentru a garanta acuratetea rezultatului. Tehnologia Duo Sensor a fost evaluata intr-un studiu clinic in conformitate cu standardele internationale, in urma caruia aceasta s-a evidentiat prin acuratetea remarcabila a masuratorilor.

Tensoval Duo Control combina tehnologia oscilometrica si tehnologia Korotkoff, o asociere care asigura intotdeauna masuratori precise.

Acuratetea masuratorilor ar trebui sa fie factorul principal in luarea deciziei de achizitionare a unui dispozitiv de masurare a tensiunii arteriale. In momentul alegerii, acest criteriu ar trebui luat in considerare atat de distribuitori, cat si de consumatorul final avand in vedere varietatea aparatelor pentru masurarea tensiunii arteriale la domiciliu. Majoritatea tensiometrelor existente pe piata nu indeplinesc standardele de acuratete pentru o recomandare clinica. Daca aceste standarde sunt respectate si in ce masura, poate fi certificat de un test independent asa cum este cerut de autoritatile Uniunii Europene si de catre societatile internationale de specialisti.

Cea mai importanta metoda standard pentru testare clinica a acuratetii masuratorilor la aparatele pentru masurarea tensiunii arteriale a fost prevazuta de „Societatea Britanica de Hipertensiune“ (BHS), „Societatea Europeana pentru Hipertensiune“ (EHS) si de „Asociatia Americana pentru Instrumente Medicale“ (AAMI).

Testarea clinica a acuratetii masuratorilor cu Tensoval duo control a fost facuta in conformitate cu standardele internationale la Spitalul „Sf. Thomas“ al Colegiului Regal din Londra. Echipa care a condus studiul a selectat unul din cele trei aparate oferite de HARTMANN. Valorile de referinta au fost obtinute folosind un aparat clasic de masurare a tensiunii arteriale testat in prealabil. In cadrul testului au fost implicate 85 de persoane adulte si in cazul fiecareia dintre ele, au fost efectuate cate 9 masuratori de catre doi specialisti independenti.

Rezultatele testului au demonstrat ca Tensoval Duo control a obtinut punctajul maxim pentru acuratete atat in cazul masurarii valorilor sistolice, cat si a celor diastolice in conformitate cu protocolul BHS (Asociatia Britanica de Hipertensiune). Este, de asemenea, unul dintre primele aparate din lume care isi pastreaza aceasta acuratete pentru toate categoriile de tensiune, mica, medie si mare. Rezultate exacte au fost obtinute chiar si in evaluarea pacientilor cu valori sistolice peste 160 mmHg si valori diastolice sub 100 mmHg, ceea ce face ca tensiometrul Tensoval duo control sa fie in mod special potrivit persoanelor hipertensive.

In concluzie, a fost demonstrat ca Tensoval duo control a indeplinit cerintele tuturor testelor standard internationale (BHS, EHS si AAMI) ceea ce il recomanda pentru uzul clinic si pentru masurarea individuala a tensiunii arteriale la adulti, asa cum a fost recomandat de specialistii independenti din cadrul studiului.

Definitii:

¹Metoda Korotkoff: O manseta cu masura potrivita este aplicata la nivelul bratului si umflata peste valoarea asteptata a tensiunii arteriale. Dupa desumflarea lenta si folosind un stetoscop plasat la nivelul arterelor bratului, se asculta reluarea fluxului sangvin. Aceste sunete sunt cunoscute ca „sunete Korotkoff“.
Sunete Korotkoff: (dupa Nikolai Sergeievich Korotkoff) sunt sunetele corespunzatoare pulsului auzite in stetoscop in timpul auscultatiei tensiunii arteriale.

²Metoda oscilometrica: detecteaza vibratiile produse de unda pulsului in artere si calculeaza cea mai probabila valoare a tensiunii folosind o formula algoritmica de calcul.